End of May 2012

Wall intervention in "22 FACHGESCHÄFTE" exhibition, Lichthof, Mischpoke e.V., Mönchengladbach, Germany  

http://www.mischpoke.eu/tagged/lichthof

In Romania we had a communist dictatorship before 1989. 

It was headed by Nicolae Ceausescu.

This dictatorship ceased to exist after the Romanian Revolution of 1989.

After the Revolution a number of political figures came to power to save the nation.

Among others Dan Voiculescu, Ion Iliescu, Adrian Nastase, Viorel Hrebenciuc.

The years passed and another calamity has come upon Romania.

Another "dictatorship" and a new "dictator" appeared: Traian Basescu.

His dictatorship ended due to a new Revolution.

After the Revolution a number of political figures came to power to save the nation.

Among others Dan Voiculescu, Ion Iliescu, Adrian Nastase, Viorel Hrebenciuc.

The portrait on the Lichthof wall is that of Adrian Nastase.

Dan Popescu despre expozitie

Tehnicianul este un om care modifica lumea din jurul sau. Este omul impreuna cu mestesugul sau. Reducind la maximum, el este personajul care reuseste sa foloseasca substanta din jurul sau in a crea noi obiecte. Aceasta a fost odata si definitia artei. In continuare se aplica, insa cu adnotari contextuale. Problema in contemporaneitate este ca uitam asta, iar obiectele artistice sunt parca produse de industrie, de o mina impersonala. Ele au perfectiunea unei idei si aceasta performanta industriala descumpaneste artistul care are in fata un sasiu cu pinza si un kil de substanta colorata de folosit. Si totusi, desi am copilarit intr-o tara cu industrie grea si am intrat adolescenti in cyberspace, in ecuatia fericirii personale…ne da cu rest. Eu sunt speriat ca dispar obiectele hand-made din jurul nostru. In acelasi timp e un moment bun pentru arta. E poate ultimul domeniu unde robotul va invinge omul, unde greselile pot fi mai plastice si mai surprinzatoare decit reusitele. Nicolae Comanescu e dintre legionarii artei post-decembriste, trecut prin ciur si dirmon. Picta in anii 90 cind multa lume gasea ca arta prin medii traditionale a murit si nu mai poti picta fundul lui Venus pentru ca a aparut camera de filmat portabila. Fondator al grupului neo-dada Rostopasca, Comanescu a fost un pai in ochii tuturor, mizind pe ironie atunci cind “maestrii” pronuntau apasat si cu litera mare “Cultura” sau “Spiritualitate”. Si totusi, Nicolae Comanescu functioneaza mai degraba ca un artist arhaic: acum picteaza un subiect cu substantele definitorii ale acelui spatiu. In Berceni e praf, namol, mustar si zgura. Picturile din “Praf si pulbere” vorbesc despre Bucuresti cu usoara durere, dar si caldura si sunt, in descrierea lui Nicolae: “facute cu pamint din Berceni din fata blocului in care stau, cenusa si mustar din mai multe locatii din Bucuresti, scrum de tigara de la Ota din bar, argila din malul Dunarii din dreptul satului Carcaliu, judetul Tulcea, pulbere din flori de tei de pe Oltenitei, pulbere din caramida de la Moara lui Assan, praf strins din rigola din dreptul intersectiei strazilor Panselelor cu Caltunasi precum si din parcarea din dreptul intersectiei strazilor Tulnici cu Anton Bacalbasa, totul amestecat cu-n medium acrilic american cumparat dintr-un magazin nemtesc din Viena.” E descrierea Levantului urban care ne inconjoara ca o nebuloasa din care cu totii am iesit si din care nu mai putem evada niciodata. E patria muma/ciuma. (Dan Popescu).

Trebuie sa plec. Poate ma repet.

Trebuie sa plec. Poate ma repet. 

Oraşul şi cotidianul lui nu ni se dau decît în fragmente, în bucăţi neregulate, aruncate la întâmplare. Cioburi imposibil de adunat întru-un ansamblu, precum existenţele noastre cotidiene fractalizate de experienţe personale. Oraşul ni se distribuie pe bucaţi de timp, spaţiu, expresie. Putem privi oraşul în construcţia cotidianului într-un mod fractalic, în care partea, „ciobul” reflectă acelaşi grad de complexitate ca şi întregul.

Nicolae Comanescu este un ciob al oraşului, un punct al fractalităţii lui prin care discursul despre oraş deschide o scenă, o poveste despre ceea ce se petrece atunci când eşti infestat imaginar de urban şi nu de o urbanitate oarecare, ci una locală, cu implicaţii şi încărcături specifice. Artistul decupeză tridimensionalitatea oraşului în linii de forţă şi stări afective, în suprafeţe de înscriere şi de descriere, fără ca acestea să fie geometrice sau geografice ci mai degrabă suprafeţe afective sau planuri de compoziţie în care joacă personaje ce poartă sentimente formate în teritoriul autohton.

Un personaj cu pălărie se deplasează spre „Casa Poporului” mânuind un wind surf, acelaşi personaj cu pălărie joacă golf, se plimbă în „truckers paradise”, înoată printre galioane de secol XVI sau îndeasă o lingură în gură, taxiuri newyork-eze se plimbă în decoruri cu iz de Bucureşti american, oglinzi retrovizoare reflectă realităţi distorsionate, doritori de verde sunt prinşi în urban, piloţi de motocicletă traversează peisaje de van Gogh, frunze din spatele cărora descoperi o metropolă, zile în care se scapă autobuzul, acţiuni ale culorii mov sau verde, personaje-culori, culori din praf, peisaje din praf, muştar, pământ, scrum.

Sentimentul lui „something is wrong” face şi desface scenele lui Comănescu, cu el se construiesc raporturile cu teritoriul pânzei, schimburile şi combinaţiile eclectice ale „imaginarului de Bucureşti” cu care artistul mestecă în „partea blestemată” a privitorului. Parcă ştii despre ce este vorba, dar nu prea îţi vine să-l crezi. Dacă mai zăboveşti puţin, simţi că acest sentiment nu-ţi este străin, trăieşte împreună cu tine, te priveşte drept în ochi oriunde ai roti capul. Din el se formează flora şi fauna Bucureştiului. Dacă românul ar avea un sentiment specific cu care ar trebui să se legitimeze, aşa cum sunt sarmalele în domeniul culinar, atunci sentimentul lui „something is wrong” poate fi acela, chiar în această formă cosmopolită, deorece dacă ceva este greşit, atunci făra îndoială că trebuie făcut ceva, iar ceea ce este de făcut este că „trebuie să plec”.(trimitere la lucrarea „poate ma repet, trebuie sa plec” ).

Obsesia plecării este o altă caracteristică a vremurilor noastre, pe care artistul o speculează. Fără îndoială că este vorba de experienţe personale, dar aceste experienţe nu sunt izolate, ci îmbracă o universalitate locală. Generaţia noastră se identifică cu obsesia plecării dincolo, acolo unde urbanitatea este paradisiacă, unde totul este aşa cum trebuie să fie şi aproape nimic nu este greşit. Nicolae Comănescu cunoaşte foarte bine această logică a sentimentului greşitului şi obsesia plecării, deoarece acestea nu sunt vibraţii recente, ci ele îşi au rădăcinile bine prinse în betonarea urbană a anilor ’70, care ridica noile cartiere ale patriei (printre care şi Berceni-ul lui Comănescu), în care obsesia plecării învăţa să facă primii paşi. Poate ca nu este locul potrivit pentru tema aceasta, însă e cert că ceva din trecut lucreză în pânzele artistului, iar noi nu suntem străini de lucrul acesta.

Picturile lui Comănescu imagineză o urbanitate densă, plină de alternative, personajele intră în acţiune cu urbanitatea, mobilitatea scenelor se formează sub supravegherea personajelor. Aproape totul vine din freamătul urbanului, temele, imaginile, materia, culorile.

Fizic, oraşul se extinde în pânzele lui Comănescu. Atunci când urbanitatea nu mai este halucinantă şi îşi dizolvă propriile obsesii şi frustrări colorate, parcă la un alt nivel, ascuns mai înainte, ea se arată fractală, avansează cu paşi fini şi insesizabili din praf, intră prin pori, orificii, ajunge în sânge, la inimă, în creier, apoi iese prin ochi, formând programatic, din faţă, rotocoale de praf ca mici oglinzi sau dimensiuni ale fractalităţii ei. Picturi din praf. Praful la putere.

Originalitatea proiectelor lui N.C. nu se concentrează numai în relaţia artist-urbanitate, sau în rezugrăvirea mitului consumerismului cotidian care invadează urbanul ci într-un raport conceptual, de subiectivare care debordează vizualul şi cu ajutorul căruia Comănescu „is playing the World in painting”.

Curator. Adrian Bojenoiu 

NICOLAE COMANESCU PREZINTA: O COMPILATIE DE PEISAJE URBANE

Aceasta este o expozitie de peisaje urbane si de insemne specifice oraselor. Este o expozitie cu picturi care rezulta dintr-un mix de perspective urbane diferite. E vorba de perspectiva locuitorilor din oras, ca mine si ca tine, de perspectiva lui Nicolae Comanescu, artistul din oras, si de perspectiva tuturor celor care se bucura de o viata activa in mijlocul unei metropole moderne precum Bucuresti, New York, Londra, Berlin sau Paris.

Noi am pictat, am achizitionat si expus picturi cu subiecte inspirate de oras sau cu idei create in oras; de fapt, e imposibil sa nu surprinzi sau sa nu reprezinti prezenta imediata a mediului arhitectonic urban care ne inconjoara. Dincolo de asta, Nicolae Comanescu creeaza un mix urban caleidoscopic, unificind in interiorul aceluiasi cadru orasul actual si orasul trecut, orasul cinematic si orasul viitor. Expozitia lui N.C. este parte dintr-o tendinta mai larga de identificare a orasului ca influenta majora in productia de imagini. Noi investim viata noastra de zi cu zi in orasul care ne inconjoara, in timp ce participam la crearea insemnelor sale exterioare – reclame de neon, panouri publicitare uriase si mesaje cu litere imense, care anunta noi tendinte, label-uri si icon-uri deja populare.

Orasul este mai mult decit un fundal din spatele rutinei noastre de la serviciu, in clipele cind muncim si investim in prosperitatea noastra. Orasul acesta, plin de forme si culori, isi inspira direct cetatenii cu energiile sale in expansiune permanenta.

In interiorul orasului, arta a devenit realitate concreta; planurile arhitectilor si ideile constructive sint transformate in birouri, case, hoteluri si cinematografe vizibile, tangibile si locuibile. In oras, arta si-a redescoperit valoarea de entertainment. Picturile lui N.C. expun omniprezenta orasului si declara nevoia de facilitati si distractii moderne oferite numai de el.Cei mai mari producatori de entertainment, precum industria filmului si a jocurilor pe calculator, proclama si ei prezenta orasului, locul unde sint studiourile de film si casele actorilor; locul unde sint situate studiourile de postproductie si unde se afla universul designerului de jocuri. Este, inainte de toate, o lume familiara pentru noi toti. Un loc atit de familiar incit simtim ca e natural sa-l vedem in casele noastre, la serviciu si pe ecranele care ne inconjoara.

In final, imaginile lui N.C. functioneaza ca niste ferestre re-combinatorii.

Oglindind orasul, aceste picturi ofera privelisti ale orasului planetar. Orasul este rezultatul direct al telurilor noastre comune, al trasaturilor noastre comune si al sutelor de ani de munca, care au dus la construirea primelor centre sociale si politice globale.

Luxul sic al interioarelor si pasiunea noastra pentru design-ul de masini rapide si inteligente este binecunoscut. Design-ul de masini si modelele motocicletelor de curse au oferit intotdeauna o viziune a oraselor viitorului.

Curbele sinuoase, materialele de fibra de sticla de aici sint toate niste locuri de testare a viitoarelor transformari care influenteaza arhitectura si/sau noile facilitati ale tehnologiei uneltelor casnice. Fordismul si post-fordismul ramin inca un index stilistic pentru bunurile noastre de consum cele mai cautate, de aceea aceste picturi afirma cu tarie preeminenta vizuala a design-ului de masini in cultura noastra.

Orasele sint structuri verticale cu margini in plina expansiune, si picturile lui N.C. merg dincolo de orizont, oferind o rotatie libera de 360 de grade – o orientare libera in cautarea de noi perspective. Aceasta trebuie sa fie reprezentarea entreprizei libere in actiune cautind piete noi, o reprezentare legata intim de grafica in zig-zag a indicelui financiar.

Stefan TIRON

Text de catalog al expozitiei Nicolae Comanescu – Grand Prix Remix, MNAC/Etaj 3/4, 2-21 aprilie 2004.

Timpul şi spaţiul îsi aservesc puterea oraşului, opunând ceea ce este stabil, vitezei şi mişcării sau dimpotrivă „scurtcircuitând dimensiunile întinderii în intensităţi, pe cele ale extensiunii şi intesiunii în emoţii şi sentimente, construind tridimensionalitatea oraşului în linii de forţă şi în stări afective, în suprafeţe de înscriere şi descriere", în insule şi planuri estetice, fluide, maleabile datorită forţei şi presiunii evenimentelor de fiecare dată unice.

Temporalitatea şi spaţialitatea oraşului sînt un înveliş al urbanului ce se reglează din interior, prin combinaţii complexe ale subiectivităţilor. Forme, mirosuri, sunete, culori, sentimente se înlănţuie formând un discurs continuu, precum o gură imensă a oraşului, pe care dacă ai avea vreme să o asculţi, aproape că te-ai auzi cum contribui la manifestul ordinar al urbanităţii.

Munca lui Nicolae Comănescu în oraşul Bucureşti se identifică uneori cu surprinderea ordinarului şi a mecanismelor lui. Intră în urbanitate prin câteva porţi numai de el cunoscute şi strânge dovezi şi ramaşiţe ale limbajului urban pe care le recombină prin aparatul propriu de subiectivare.

Muştar, cenuşă, noroi. Iată câteva dintre produsele urbanităţii la care suntem cu toţii angajaţi şi pe care Comănescu le colectează întrerupându-le circuitul natural pentru a le redistribui şi conserva într-o dedublare plastică a oraşului.

În expoziţia „3 în 1: Muştar, Cenuşă & Noroi” care are loc la „Galeria 26” artistul se foloseşte de efectele cromatice ale celor trei componente pentru a realiza serii de peisaje urbane ale Bucureştiului contemporan.

Dezvoltând un plan compoziţional ce debordeză spaţiul pânzei, N.C. construieşte un discurs pictural folosind materiale deja consumate (moarte) extrase din acţiuni ale cotidianului bucureştean, încercând astfel să redea într-o manieră hilară şi tristă imaginea Bucurestiului. Noroiul, muştarul şi cenuşa reprezintă contingenţa urbană, 3 în 1 de Bucuresti. Compoziţie solidară, ironică şi frustră a Bucureştiului.

Curator. Adrian Bojenoiu 

Dust. Before the rain.

Seria de lucrări “combinate” Dust. Before the rain, redenumită ulterior 3 în 1: Muştar, Cenuşă & Noroi urmează traiectul de zbor al aceleiaşi ideaţii care a generat şi seria Dust 2 point 0, prezentată în 2007 de Comănescu la galeria 26 (La Ota). Numitorul comun al tuturor acestor imagini este bizareria materialelor utilizate în realizarea lor: praf de casă, noroi, cenuşă, scrum, muştar.

Din acest punct de vedere, Nicolae Comănescu lucrează pe urmele lui Rauschenberg, la limita dintre artă şi realitatea cotidiană, atunci când investeşte, de exemplu, cu sens estetic, un obiect neluat mai deloc până acum în vizorul artei: praful comun, de pe străzi sau de acasă.

Scrumul şi cenuşa, ţărâna şi pulberile Capitalei echivalează la Comănescu efectele heroinei şi benzedrinei pe care le consumau, on a constant basis, beatnicii ca Burroughs & Kerouac, sau opiaceele de care făceau uz, cu regularitate, romanticii precum Baudelaire, Coleridge, De Quincey, ş.a. El însuşi lucrător absintiac, Nicolae Comănescu toastează în numele supralicitării imaginaţiei şi a stimulării fanteziei, deşi factura potenţatorilor săi e drastic alterată faţă de aceea a literaţilor amintiţi.

La Comănescu, extinderea domeniului luptei are loc pe terenurile noroioase ale maidanelor şi pe terasele dezolante ale blocurilor de la periferie: în aceste spaţii, luptătorul este întotdeauna (de) nevăzut: nicio prezenţă pe de-a-ntregul umană, doar urmele umbrelor unor figuri sau siluete taiate prin încadrarea imaginii. Este un anotimp trist în Berceni.

Noroiul, muştarul şi cenuşa, materiale conotate biblic, aduc seriei de imagini un plus de sens; în acelaşi timp, ele însumează principalele tare caracterologice pe care Nicolae Comănescu le exploatează: mizerabilismul, necredinţa şi uitarea/pierderea calităţii umane. Din perspectiva abordării acestui tip de problematică în arta contemporană, Comănescu realizează un contrapunct la demersul materialist al belgianului Wim Delvoye şi al celebrissimei sale Cloaca.

Adina Zorzini

Nicolae Comanescu doesn't dust off. He paints for you with some Bucharest dust a new facade.

The dust settles everywhere - on you, on the furniture, on the window pane, on the plants in your room, the computer and the car hood.

There is no sense in getting rid of it. The more you see work being done in the city the more dust gets produced. They are digging now for more dust. 

This dust of Bucharest is the living grit of this city. Fragments from everything around us gather and collapse together. A powder composed out of earth, sand, scruff, dead skin cells, acarian droppings, and a lot of lost particles, blown around. The dust gets everywhere and maybe it is the most basic ingredient of this city. It has a double origin. It is part of the Great Baragan Plain, the proof of desertification and errosion. And it is also rising from the trenches of unfinished construction sites, eating into the guts of the capital. The blocks, the streets, the rooftops are not visible any more trough some fake sepia - the false preciosity of the past. Nicolae Comanescu reports on a city suffering under heat stroke, baking under the Simun, blowing North of Sahara. Bucharest city - the city seen only with dust in your eyes on top of your block of flats. Gone are the big city traps, sprung in this Las Vegas of the South, shining under cazino lights. Left behind is a metropolis griding your teeth to dust.